ABUZURILE MITROPOLIEI MOLDOVEI SI BUCOVINEI – CATERISIREA LUI ION CREANGA

ABUZURILE MITROPOLIEI MOLDOVEI SI BUCOVINEI: CATERISIREA LUI ION CREANGA

-despre mafia popeasca-

 

 

 

Cu ani buni in urma, un vrednic preot de langa Iasi, parintele Pavel Puiu, trecut intre timp la Domnul, ma sfatuia sa ma feresc ,,de mafia popeasca,,. Eram pe atunci un simplu preot de tara si aceasta expresie mi s-a parut dura si nedreapta, mai ales ca venea din gura unui preot ce avea la acea vreme peste zece ani de preotie. Din respect pentru acel parinte, greu incercat si el de viata, am tacut .

Peste ani, ajungand sa cunosc mai bine ,,sistemul,, am inteles cu adevarat ce este ,,mafia popeasca,, , cine o compune si cum opereaza. Abuzul este unul din modurile in care mafia popeasca actioneaza. Pentru un om din afara ,,sistemului,,, si ma refer aici la simplu crestin sau mirean cum se mai zice, acest lucru ar fi de necrezut, insa odata ce intri in cler sau esti angajat ca laic in sistemul bisericesc, iti dai seama ca ai intrat intr-un cerc de unde, chiar daca esti abuzat sau nedreptatit, nu ai unde sa strigi, ca nimeni nu iti va face dreptate daca pentru EI nu prezinti un oarecare interes sau nu ai pe cineva sus pus care sa te sustina. Daca ,,nu faci ascultare,, sau mai bine zis, daca nu te lasi abuzat, esti distrus tu si familia ta, deoarece prima masura este aceea de a-ti pierde slujba. Si ganditi-va , ce poate face un preot, care dupa ce slujeste 15-20 ani este dat afara si lasat muritor de foame impreuna cu familia sa?

Marele nostru scriitor, Ion Creanga, cel care ne-a incantat copilaria cu Povestile sale si cu Amintirile sale din copilarie, a fost una din victimile abuzului, clar si fatis, facut de reprezentantii Bisericii, in speta de reprezentantii Mitropoliei Moldovei de atunci. Despre acest abuz vreau sa punctez in acest articol cateva repere.

Nascut la 1 martie 1837 in satul Humulesti de langa Targu Neamt, tanarul Ionica incepe scoala in 1847 , scoala ce fiinta pe langa biserica din satul sau natal. Va continua scoala la Brosteni, ajutat de bunicul dinspre mama David Creanga. In 1853 este inscris la Scoala Domneasca din Targu Neamt, iar mai apoi inscris la Scoala catihetica din Falticeni, sau ,,fabrica de popi,, dupa cum o numeste scriitorul in Amintirile sale din copilarie. Aici apare cu numele de Ion Creanga, nume care si-l va pastra intreaga sa viata.

Dupa desfiintarea Scolii catihetice din Falticeni, tanarul Ionica este nevoit sa vina la Iasi si sa urmeze cilclul inferior al Seminarului Teologic de la Socola-Iasi, intre anii 1855-1859. Dupa absolvirea Seminarului Teologic, se insoara cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ion Grigoriu de la Biserica “40 de Mucenici” din Iasi. Un an mai tarziu se naste din aceasta casatorie, singurul sau fiu, Constantin Creanga. Drama marelui nostru scriitor insa de aici avea sa inceapa, drama prin care si astazi trec o sumedenie de preoti, care , chiar daca nu vor ajunge personalitati, ma inclin in fata lor in semn de smerenie si intelegere.

Doamna preoteasa Creanga l-a necinstit in numeroase randuri pe sotul ei, iar el stia acest lucru. Insa, pe cand Creanga slujea ca diacon la Manastirea Golia (azi S.C. GOLIA S.R.L.) si locuia temporar acolo impreuna cu familia sa, se spune ca diaconul Creanga i-ar fi prins pe sotia sa si pe un calugar de aici in patul conjugal. Divortul intentat de Creanga sotiei sale i-a fost fatal. Fiica de preot, cu relatii sus puse pe la Mitropolie, fosta doamna Creanga, a reusit ,,sa convinga,, mafia popeasca de atunci, care pe loc s-a pus intr-o miscare oarba de distrugere a diaconului Creanga, netinandu-se cont de necinstea patita si de faptul ca unicul lor copil, Constantin Creanga, a ramas in custodia lui Creanga. I s-au adus peste 20 de capete de acuzare, unele dintre ele fiind chiar amuzante. In schimb, acel calugar curvar de la Golia nu a patit nimic, neprimind nici o sanctiune.

De exemplu unul din capetele de acuzare era ca diaconul Creanga mergea la Teatrul Mare din Copou (ars in flacari in anul 1888). A face un comentariu la acest lucru este de prisos. Alte capete de acuzare au fost ca a dat divort de sotia sa, ca mergea tuns si cu palarie la slujba de duminica etc.

In Procesul Verbal incheiat la intrunirea Sinodului Mitropolitan in 5 decembrie 1872, diaconul Ion Creanga ,,este exclus din catalogul clericilor bisericesti si pentru totdeauna neadmis in cler,, , cu alte cuvinte caterisit. Astfel, diaconului Ion Creanga i se facea o mare nedreptate. Si nu avea sa fie ultima.

La scurt timp, ,,mafia popeasca,, sesizeaza Ministerul Cultelor si al Instructiunii Publice printr-o adresa, aratand ca Ion Creanga ,,nu poate ca pierzand a sa demnitate de preot sa mai figureze in corpul didactic”. Ministrul Tell da curs acestei viclenii popesti si il destituie pe Ion Creanga si din postul de invatator. Ramas fara nici un venit si fara adapost, fiind exclus din cler si de la scoala, Creanga trece prin clipe de suferinta de neimaginat, avand in intretinerea sa si pe fiul lui Constantin. Mai tarziu, cand Titu Maiorescu va ajunge ministru, cu sprijinul prietenului sau , Mihai Eminescu, Creanga va fi numit din nou invatator.

Iata modul de actiune a mafiei popesti despre care va vorbeam. Astazi multi preoti, printre care ma numar si eu, patesc la fel. Abuzati in mod fatis, preotii nu au unde sa strige pentru ca nimeni nu ii asculta, iar Statutul de organizare si functionare a Bisericii Ortodoxe Romane le interzice sa se adreseze instantelor civile, lucru contestat de catre cel care va scrie acum si care cu ajutorul Curtii Europene a Drepturilor Omului va fi inlaturat.

Revenind la nedreptatile facute de mafia popeasca marelui scriitor, afirmam cu tarie ca reprezentantii Mitropoliei si Bucovinei s-au facut de tot rasul cand prin Decizia mitropolitana nr. 3690 din 20 iunie 1993, semnata de I.P.S. Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei (azi Patriarhul Romaniei), diaconul Ion Creanga a fost reabilitat, tinandu-se cont ,, de marea sa contributie la innobilarea sufletului romanesc, mai ales astazi cand trebuie sa redescoperim radacinile crestine ale culturii noastre prin colaborarea stransa intre toate institutiile statului roman si prin aplecarea cu potrivita luare-aminte asupra tuturor valorilor spirituale ale neamului al caror izvor si pastrator de prima marime a fost si este Biserica Ortodoxa Romana…,,. Citind aceste cuvinte pompoase spuse la ridicarea caterisirii lui Creanga de catre reprezentantii Mitropoliei si Bucovinei nu pot decat sa spun ,,SA LE FIE RUSINE!!!,,. Si astazi se caterisesc sau se depun din treapta preoti care au patit la fel ca si marele nostru scriitor sau chiar mai mult (preot din Suceava otravit sistematic de sotia sa cu arsenic, pe motiv ca ,,ii da leacuri,,, care afland si divortand de sotia sa, este caterisit), slujitori ai altarului care neavand bani si pile care sa indestuleze un sistem bisericesc corupt, sunt aruncati in strada impreuna cu copiii lor, pentru ,,ca au gresit si trebuie sa faca ascultare,,. In timp ce mafia popeasca protejeaza calugari homosexuali, episcopi masoni, interzic dreptul la studii unor preoti care ,,nu au fost destul de sarguinciosi,, sau nu sunt sanctionati in mod egal toti, ci in functie de ,,iconomia divina,, adica dupa cum vrea bunavointa lor, desi legea e una pentru toti! Poate e timpul sa nu se mai imparta binecuvantari, ci sa se imparta dreptatea si sa se slujeasca dreptatii. Ridicarea de caterisiri dupa 120 ani nu ajuta cu nimic, decat ca va mai faceti inca o data de ras si recunoasteti in subsidiar savarsirea de abuzuri, pe care le savarsiti si azi cu nonsalanta.

Daca as putea sa ma adresez conducatorilor Mitropoliei si Bucovinei atunci le-as spune: ,,Ceea ce nu ati inteles si va zic eu azi este faptul ca scriitorul nostru iubit, parintele diacon Ion Creanga, ,,v-a innobilat sufletul,,, ca sa va citez, cu o poveste scrisa la cativa ani de la caterisire, cand nu mai putea fi lovit de voi, si care a fost scrisa cu dedicatia necesara voua, celor ce l-ati nedreptatit si necinstit. Fac referire la Povestea povestilor (are si alta denumire mai putin ortodoxa pe care ma feresc sa o scriu aici). Partea de final va este dedicata voua, reprezentantilor mafiei popesti. Voi nu aveti voie sa pronuntati numele ,,ION CREANGA,, pentru ca pronuntandu-l il pervertiti, iar daca marele nostru scriitor ar fi in viata v-ar spune ca in poveste: ,,Hoo, harap nesatios!,,.

 

 

 

P.S. Pentru a intelege mai bine ceea ce am scris aici , va recomand sa urmariti filmul ,,Un bulgare de huma,,, intr-o distributie de exceptie, film care ecranizeaza viata lui Ion Creanga.

Totodata fac plecaciuni si imi cer iertare de am gresit tuturor preotilor corecti si verticali. Stiu ca sunteti putini, dar ramaneti verticali, deoarece avem nevoie de voi. Ortodoxia este greu incercata, deoarece acum nedreptatea vine din interior si e greu sa ii vadesti de neadevar pe mai marii tai. Va veni insa si vremea aceea. Si nu deznadajduiti daca se va arunca cu noroi in voi. Aduceti-va aminte..asa au facut si cu Iisus. Cine? Arhiereii si fariseii! Cei care detineau puterea spirituala si cei care isi afisau credinta public, dar de fapt erau cei mai pacatosi.

 

                                               Al vostru intai pacatos

 

                                                            Viorel Mihalache

COLECTIVIZAREA RELIGIOASA FACUTA DE B.O.R.

 

STATUTUL B.O.R. ADOPTAT IN 2008 A DAT DREPTUL LA ,,CONFISCAREA,, LEGALA A TUTUROR BISERICILOR DIN SATE, COMUNE SI ORASE

 

,,Sa nu furi!,,

 

Zece ani am slujit cu credinta, ca preot, Biserica lui Hristos. Din cei zece ani, sapte am fost preot de tara si din experienta va spun ca nu era bucurie si mandrie mai mare pentru credinciosi ca atunci cand vorbeau de ,, biserica din satul lor,,. Ei au impodobit-o, ei au reparat-o, in ea se cununau si isi petreceau pe ultimul drum pe cei dragi. Era lucrul cel mai sfant din sat…era biserica LOR. Ca ei sunt convins ca sunt toti crestinii ortodocsi din toate satele si comunele tarii noastre. Cinste si plecaciune lor.

Putini stiu insa ca printr-o viclenie bine mestesugita a reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane, Statutul de Organizare si Functionare a Bisericii ortodoxe Romane aprobat prin Hotarare de Guvern in anul 2008, a dat dreptul legal sa li se confiste aceste biserici. Nu numai cele prezente , ci si cele viitoare.

Cum? Foarte simplu! Articolul 169 din Statut spune ca: ,, Totalitatea bunurilor apartinand parohiilor, schiturilor, manastirilor, protopopiatelor, vicariatelor, episcopiilor si arhiepiscopiilor, mitropoliei si Patriarhiei, asociatilor si fundatiilor constituite de Biserica, fondurile destinate unui scop bisericesc precum si averile bisericilor fundationale alcatuiesc patrimoniul bisericesc care apartine Bisericii Ortodoxe Romane, iar regimul lui este reglementat prin prezentul statut”.

Articolul 170 din acelasi Statut spune clar ca lacasurile de cult impreuna cu terenul bisericilor si cu casa parohiala , impreuna cu toate odoarele bisericesti trec in proprietatea Bisericii Ortodoxe Romane. Asadar, toate donatiile oamenilor nu sunt destinate bisericii din satul LOR , ci ei doneaza Bisericii Ortodoxe Romane, care le-a confiscat in mod legal tot.

Oameni dragi, crestini evlaviosi, treziti-va! Biserica Ortodoxa Romana v-a luat biserica din sat cu tot cu teren si cu tot ce este in ea, desi acea biserica, acea casa parohiala, acel teren este al vostru. Din contributiile voastre se platesc impozitele, lumina, reparatiile bisericii sau se cumpara podoabe pentru a infrumuseta biserica din satul, comuna sau orasul vostru. Deci, biserica in care voi va rugati nu va mai apartine, este a Bisericii Ortodoxe Romane si poate dispune de ea dupa bunul ei plac. LOR li s-a permis acest luru pentru ca s-au constituit ca un adevarat ,,Stat in Stat,,, dar in realitate este un furt pe fata, un furt facut in ascuns fara sa vi se explice ca vi se iau locasurile de cult iar voi ramaneti niste simpli cotizanti la bisericile furate de la voi, facute prin truda voastra si a stramosilor vostri. V-au luat biserica, nu mai e a voastra dar va dau in schimb binecuvantari. In virtutea acestei hotii , vi se iau preotii buni de la altar si pentru ca ,,nu au cotizat,, sunt transferati in parohii sarace, iar in locul lor vin cei ce au putut onora pretentiile lor. Iar in motivatia transferului fortat se spune despre preotul evlavios ca ,, nu a avut tact pastoral,,. Iar daca voi va opuneti , vi se spune clar ca biserica din sat nu mai e a voastra, ci a Bisericii Ortodoxe Romane si ei pot face ce vreau. Din anul 2008 de cand s-a aprobat acest Statut, bisericile nu mai sunt ale comunitatii, ci ale lor.

Ceea ce imi starneste rasul este articolul 181 din acelasi Statut care vorbeste despre bisericile ce se vor construi in viitor. Redau continutul acestui articol: ,, O biserica, imediat dupa sfintirea ei, trece în proprietatea si în folosinta unitatilor de cult din cadrul eparhiei, cu tot terenul si clãdirile afectate ei si sta sub dispozitiile prezentului statut, tinandu-se seama si de actele de fundatie. Eventualele conditii testamentare contrare prezentului statut se vor considera nule.”.

          Prin articolul 181 din Statutul de Organizare si Functionare a Bisericii Ortodoxe Romane se incalca flagrant legea. Transmiterea proprietatii unor imobile se pot face doar prin metodele strict prevazute de lege, printre care enumeram: vanzarea-cupararea, donatia, testamentul sau prin hotarare judecatoreasca. SFITIREA nu este translativa de proprietate, ori articolul 181 asta spune. Asadar, terenul e al comunitatii, biserica si eventuala casa parohiala se face cu efortul financiar al oamenilor din comunitate, iar dupa ce episcopul locului vine si sfinteste acea biserica, ea trece automat in patrimomiul Bisericii Ortodoxe Romane. ACEST LUCRU NU ESTE PERMIS DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC. Se incalca legea de catre acesti ,, lupi imbracati in piei de oaie,, de care ne vorbea Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Bisericile sunt ale oamenilor, ale comunitatii. Bisericile sunt din neam in neam ale comunitatii. Nimeni nu v-a facut acte pe teren si pe biserica. Oamenii doneaza pentru ,, biserica din satul lor,, pe care voi le-ati luat-o pentru a avea monopolul si puterea.

Oamenii simpli nu stiu ce ati facut, dar vai si amar daca vor intelege aceasta viclenie si hotie pe fata. Sunteti pusi doar pe capatuiala si afaceri. Lasati binecuvantarile arhieresti si incepeti sa impartiti dreptatea pentru ca oamenii s-au cam saturat de fariseismul arhieresc pe care il afisati. Apropo…in tot Statutul facut de voi, nu am gasit niciun articol care sa vorbeasca despre cine va judeca pe voi cand gresiti? Doar pe preoti, pe ei care sunt pusi de voi sa va stranga birurile anuale (Fondul patriarhal, Fondul Solidaritatii etc). Dar pe voi, arhiereii, membri ai Sfantului Sinod cine va judeca cand luati mita, cand va inscrieti in masonerie, cand nedreptatiti si abuzati preotii, cand aveti relatii nefiresti, cand v-au dovedit ca ati fost turnatori de joasa speta ai Securitatii, cand dati bani cu camata si multe altele? Am auzit multe cazuri , dar culmea, niciun arhiereu nu a fost depus din treapta sau caterisit. Sau voi sunteti infailibili ca papa? Un singur cuvant vi s-ar potrivi si ala ar fi : ,,RUSINE!,,

 

 

P.S. Voi lupta pe taram juridic pentru eliminarea acestor articole abuzive din Statutul Bisericii Ortodoxe Romane. Si desi lupta mea e precum cea a lui David cu Goliat, voi lupta pentru dreptate si egalitate, pentru ca si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si patriarhul Daniel si Mitropolitul Teofan al Moldovei si Bucovinei si toti episcopii ortodocsi romani sunt egali cu noi in fata legii.

CAND PROSTIA DA PE-AFARA – din ciclul Preotul Chirila fata cu Reactiunea-

 

Va spuneam intr-un articol anterior de ,,dragostea de cultura si teologie,, a preotului Chirila Florin, inspector bisericesc la Mitropolia Moldovei si Bucovinei, care din dorinta de a studia pe indelete teologia, a repetat in doua randuri anii universitari. Cu aceasta ocazie, il ,,felicit,,. Daca mai facea inca doi, iesea dublu licentiat in teologie.

Nu am inteles niciodata de ce, atat I.P.S. Daniel (actualul patriarh), cat si I.P.S. Teofan l-au tinut pe acest om mediocru, ,,ungandu-l,, cu functia de inspector bisericesc, mai nou cu functia de sef al Corpului de Inspectie si Control din cadrul Centrului Eparhial Iasi.

Multe poti ascunde in lumea asta, dar, dragii mei, PROSTIA in forma ei bruta, niciodata. Iata ca si la conu’ Chirila prostia a dat pe afara in cel mai grotesc mod. El, in calitatea sa de preot, are datoria sa se roage pentru conducatorii tarii, asa cum prevede randuiala, insa, iata ca, ,,ingustul prelat,, a crezut ca el nu trebuie numai sa se roage, ci sa si ,,munceasca,, pentru ca domnul primarele Nichita sa iasa din nou…dar nu oricum, ci cu majoritate. Si cand a afirmat acest lucru se tinea cu mana de crucea ce ii atarna fara nici un merit la gatul sau ce tine un cap cu un nas mult prea sus pentru posibilitatile lui spirituale si intelectuale. Daca mult stimatul ,,sef,, a inteles din cei 6 ani de teologie ca misiunea lui ca preot este sa munceasca pentru ca un primar ,,sa iasa cu majoritate,, , atunci, mai ca mi-ar fi rusine sa mai spun ca si eu am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa de la Iasi.

Acum, coane Chirila, te intreb si eu umilul tau sanctionat pe nedrept, ce e mai rau: sa dai divort de o sotie pentru ca esti bolnav sau sa ,,muncesti,, slugarnic sa iasa primarele cu majoritate? Dar Sfintia ta, ai ,,har mult,, si nu vei fi sanctionat. Insa iti dau un sfat: pe viitor mai bine taci, ca daca taci, oamenii te vad maaare si nu stiu ca esti si ,,muncitor,, (!?). Si, din cand in cand, mai pleaca-ti si tu privirea in pamant, ca prea cu nasul pe sus mai esti coane Chirila, si daca ai sa o pleci, ai sa vezi ca la crucea care iti atarna de gatul ala vanjos, sta rastignit Hristos. Pe El trebuie sa Il slujesti tu si sa il sporesti in sufletele credinciosilor. In rest Inspectore e VAX ALBINA CREMA PUCHA! Azi e Nichita, maine e altul.

Prevad ca I.P.S.Teofan nu va lua nicio masura. Ramane doar sa ma intreb ,,de ce?,,. Aaaa…e ocupat. Se roaga sa se opreasca apa de la teava sparta.

pr chirila muncind

UN REPETENT, INSPECTOR BISERICESC LA MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCOVINEI

L-am intalnit pe Florin Chirila, actualmente inspector bisericesc al Arhiepiscopiei Iasilor, acum multi ani in urma, mai precis in anul 1992, pe atunci fiind student in anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Iasi. Era coleg cu mine, desi era la sectia fara frecventa, si ocupa un post la secretariatul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Stiam ca e protejatul Inaltpreasfintitului Daniel pe atunci, actualul patriarh al Romaniei. Mirarea noastra era mare, deoarece Florin Chirila era un student mediocru, dar apoi am inteles ca I.P.S. Daniel dorea sa se inconjoare de oameni mediocri pe care sa ii dirijeze dupa cum dorea. Cine ,,avea creier,, era inlaturat din aparatul mitropolitan (vezi pr.protopop Frunza, pr. Protopop pe atunci Ionel Roata etc). Asa a ajuns Florin Chirila mare secretar la Mitropolie.

Desi am inceput facultatea impreuna , in 1992, Florin Chirila a repetat doi ani, o data ramanand repetent pentru ca nu a promovat examenele iar in alt an i s-a amanat anul pe motiv de boala. Gurile rele spun ca , potrivit legislatiei in vigoare de atunci, el trebuia exmatriculat.

Ducand actele de colo acolo prin birourile Mitropoliei, aflu cu stupoare ca este numit inspector bisericesc, adica cel care urma sa se ocupe cu cazurile de indisciplina ale clericilor mireni. Am inteles atunci ca nu e important sa fii bun, ci important e sa ,, fii al cuiva,,. Daca nu ai creier dar ai pile, totul e rezolvabil. Numai ca, greseala lui Daniel Mitropolitul a fost aceea ca nu poti numi in functia de inspector bisericesc un preot ce nu stie bine teologie si canoanele Bisericii.

De atunci si pana acum , acest inspector bisericesc de o mediocritate iesita din comun, in infatuarea sa fara margini si in lipsa profunzimii teologice, a facut multe abuzuri si nedreptati (vezi cazul preotului Andries de la Holboca etc. etc. etc.).

Personal m-am intalnit cu el anul trecut in biroul pr.Ciocan Mihai, consilier administrativ pe atunci in cadrul Mitropoliei si Bucovinei. Si am incercat sa dialoghez cu el, insa el mi-a spus ca el cu oameni ca mine, sanctionati de Biserica, nu vorbeste. Culmea este ca el condusese ancheta mea nedrepata in urma careia am fost sanctionat. Am incercat sa ii spun ca inainte de toate este preot, si ca preot, trebuie sa ii priveasca pe toti oamenii ca pe ,,membrii Bisericii,, insa nu am avut cu cine dialoga, contatand inca o data ingustimea gandirii acestui asa zis preot, basca si inspector bisericesc.

Nedumerirea mea este : ce interes are I.P.S. Teofan de il promoveaza in continuare? Si nu gasesc decat doua explicatii: cine seamana se aduna sau achieseaza la abuzurile facute de acest individ care distruge in mod nedrept vieti de oameni. Asadar, I.P.S Voastra, ori si dumneavoastra ati ramas repetent la scoala vietii si a credintei ori repetati anul pe caz de boala? Daca e nevoie sa ,,il vedeti,, pe acest inspector repetent ce face mereu abuzuri, ma angajez sa va donez o pereche de ochelari. Si va garantez ca ii cumpar din bani castigati cinstit si impozitati. Nu ca ar fi vreo aluzie.pr chirila muncind

A APARUT PRIMA MITROPOLIE NESLUGARNICA DIN MOLDOVA

Anul 2014 va ramane cu siguranta unul din punctele de reper al Istoriei Bisericii Ortodoxe din Romania deoarece in acest an a aparut prima mitropolie independenta de Biserica Ortodoxa Romana, cea din urma condusa de o pleiada de episcopi masoni, homosexuali, simonisti sau ,,ecumenisti,,. Noua Mitropolie este cladita pe adevar, slujire si dorinta de a nu avea ca scop jumulirea financiara a credinciosilor din interiorul ei.

Intitulata la inceput Mitropolia Moldovlahiei, noua mitropolie a fost nevoita sa isi schimbe denumirea deoarece, cuprinsi de o frica diabolica, institutiile B.O.R. s-au grabit sa inregistreze la OSIM aceasta denumire, neintelegand ca esenta nu consta in denumire ci in lucrarea urmarii lui Hristos. De aceea mitropolia nou infiintata si-a schimbat denumirea in Biserica Adevarat Ortodoxa din cadrul careia face parte Arhiepiscopia Adevarat Ortodoxa a Moldo- Valahiei si a tinuturilor de dincolo de Nistru.

Infiintarea noii mitropolii, care apartine canonic de Sinodul de la Kiev (episcopii de acolo tragandu-si harul de la episcopii Bisericii Ruse din Exil ) a provocat un adevarat cutremur la Patriarhia Romana care, se zvoneste, ca imediat au complotat la calomnierea acestei institutii nou create si nu in ultimul rand la distrugerea ei. Aparitii in mass media, comunicate oficiale de presa sau aruncarea in curtile oamenilor a unei brosuri semidocte, toate au fost strategii de a ,,convinge,, oamenii ca cei ce slujesc in aceasta mitropolie sunt ,,necanonici,, si ca slujbele lor nu sunt valide. Care oare le era interesul? La inceput toti ar zice ca B.O.R.-ul s-ar erija in pastorul care isi apara turma, dar adevarata explicatie este aceea ca le e frica de concurenta, o concurenta care nu pune in prim plan jumulirea financiara a credincosilor, ci slujirea si mantuirea oamenilor.

In cadrul noii Mitropolii a Moldo-Valahiei si a tinuturilor de peste Nistru sunt putini preoti, dar toti sunt slujitori si impreuna rugatori pentru mantuirea sufletelor credinciosilor. S-au spus despre ei ca sunt recasatoriti, ca sunt cantareti de muzica populara sau alte si alte lucruri. Unele sunt adevarate, altele nu. Dar, sa ne amintim ce se intampla cu Sfantul Apostol Petru daca Iisus Hristos nu il ierta pentru cele trei lepadari sau ce se intampla cu femeia pacatoasa daca Mantuitorul nu ar fi iertat-o? Sau cu Maria Egipteanca? Ar fi fost toti dati pierzarii, dar datorita iertarii, toti acestia au devenit sfinti in Imparatia lui Dumnezeu. Mitropolia Moldo-Vlahiei si a tinuturilor de peste Nistru este ,,o mitropolie a iertarii si a plangerii pacatelor,,. Si preotii din interiorul ei au facut pacate, dar si le-au marturisit public si au fost infierati si marginalizati social de Biserica Ortodoxa Romana de unde au facut parte. Toti au fost lasati pe drumuri, desi aveau copii, pentru ca nu au vrut sa isi spele pacatele cu sume de bani. Cu toate acestea, au venit ca fii risipitori la Altarul Slujirii, nu pentru bani sau foloase materiale, ci asemenea fiului risipitor.

Diferenta dintre acesti preoti recasatoriti ce apartin noii mitropolii si cei din Biserica Ortodoxa Romana este ca acestora din urma inca nu li s-a facut publica viata, ci e ascunsa in intuneric iar ei pozeaza in sfinti si in dreptcredinciosi. Sa nu uitam cati episcopi ortodocsi sunt masoni (desi scopul principal al Masoneriei de pretutindeni este distrugerea crestinismului si formarea unei religii unice in sensul ecumenismului promovat azi)! Sa nu uitam cati episcopi sunt pidosnici! Sa nu uitam ca toti episcopii au depus la intrarea in calugarie voturile saraciei, castitatii si credintei! Saracia se vede numai dupa automobilele cu care circula si impart binecuvantari. Castitatea se vede, multi din ei avand copii ascunsi bine sau infiati de altii pentru a nu li se periclita scaunelul episcopal. Cea mai mare evaziune fiscala se face in randul Bisericii Ortodoxe Romane. Daca veniturile si proprietatile BOR ar fi impozitate PIB-ul ar creste cu procente formate din doua cifre. Prin urmare, preotii noii mitropolii sunt pacatosi, dar isi plang pacatele si doresc slujirea fara de arginti la Altarul facut din munca si truda lor (nu particular cum zic ei, ci jertfelnic pentru ca nu e pe profit), iar cei din BOR slujesc pe salarii, pe banii oamenilor, cartea lor de vizita fiind lacomia si minciuna. In 2008 prin HG 53/2008 (Statutul BOR) s-au confiscat toate bisericile din sate si orase fara ca oamenii sa stie. Toti banii de reparatii, pictura sau construire a unui locas de cult sunt bani ce intra intr-o proprietate BOR, oamenii inca crezand ca dau bani ,,pentru biserica din satul lor,,. Biserica din satul lor nu mai exista! A fost confiscata in 2008 de Biserica Ortodoxa Romana condusa astazi de mult Preafericitul Daniel. BOR-ul daca ar fi introdusa in clasamentul celor mai prolifice institutii si firme, ar ocupa primul loc. Iar culmea e ca aceasta institutie isi obliga supusii ei, din ce in ce mai saraci, sa ,,doneze,, contributii anuale numite ,,benevole,,. Cel mai bogat cerseste de la cei saraci, asta e culmea paradoxului.

Preotii din cadrul Mitropoliei Moldo-Valahiei si a tinuturilor de peste Nistru se declara cei mai pacatosi si merg in fiecare duminica si sarbatoare sa isi planga pacatele lor. Ii asteptam sa se roage cu noi pe toti pacatosii, pe cei care nu au bani sau nu au ce manca, pe toti cei care au fost marginalizati de BOR sau care de rusine ca nu au un ban in buzunar, nu vin la biserica sa se spovedeasca sau sa dea un pomelnic fara lumanarea pe care nu o pot cumpara sau banul pe care nu il au.

Trebuie sa stiti ca cea mai mare parte a preotilor din aceasta mitropolie muncesc (au servicii sau muncesc pamantul) in timpul saptamanii (mai putin sarbatorile) pentru a-si castiga hrana de zi cu zi, iar slujirea nu este pentru a-si rotunji veniturile , ci este una jertfelnica. Sunt preoti curati cu inima, licentiati sau dublu licentiati, neiubitori de arginti, dornici de a sluji lui Hristos si a-si plange pacatele lor si ale credinciosilor lor. Domnul nostru Iisus Hristos a zis ca “acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo voi fi si Eu in mijlocul lor!”. Nu va mai lasati inselati de cei ce au puterea si banii si care umbla in ,,porfira si in vison,,. Nu le pasa de voi! Sunteti doar oile bune de muls. Atat ati ramas! Bisericile parintilor si bunicilor vostri v-au fost confiscate! In 2008 a avut loc colectivizarea bisericeasca sub indemnul BOR, cea mai bogata institutie si cel mai mare latifundiar al Romaniei. Cu toate ca au depus votul saraciei. Intotdeauna sa stiti ca credinta si mantuirea vine din saracie si smerenie, vine dintr-un bordei nu dintr-un conac, vine dintr-o biserica mica dar cu rugaciune mare.

Singurul obiectiv al preotilor din noua Mitropolie este mantuirea lor si a credinciosilor care se roaga impreuna cu ei. Toti asteptam intalnirea cu Mantuitorul. LUI ii vom da socoteala de greselile noastre si de sarea pocaintei din ochii nostri. Ne vor huli, calomnia, condamna social! Vor spune ca suntem ,,raspopiti,, , ,,falsi,,, ,,necanonici,, si in multe alte feluri! Pe toate le primim pentru credinta ortodoxa si pentru Domnul nostru Iisus Hristos! Vom face o preotie jertfelnica, deoarece HARUL PREOTIEI, odata dat, ramane in cel care l-a primit. Iar noi stim ca, atunci cand vom muri, Mantuitorul ne va judeca (,) ca preoti. Veniti si rugati-va cu niste preoti pacatosi dar care isi plang pacatele si vor sa slujeasca lui Hristos asemeni fiului risipitor pe care tatal l-a iertat si nu l-a alungat, ci l-a primit bucurandu-se, pentru ca ,, mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat!”. Acesta este spiritul crestin lasat de Mantuitorul pe pamant.

Voi reveni cu multe..multe amanunte pentru a se sti adevarul despre Mitropolia Moldo-Valahiei si a tinuturilor de peste Nistru si despre preotii care slujesc in aceasta Mitropolie, toti dati afara din BOR pentru ca nu au vrut sa plateasca pacatele lor cu bani dati spaga.

ABERATIILE SF. SINOD al B.O.R.- PREOTESELE POT DISTRUGE UN PREOT DUPA BUNUL LOR PLAC

 

,,Nu semana pe brazdele nedreptatii ca sa nu seceri de pe ele cu sapte parti mai mult,,

(Eclesiastic 7,3)

 

Multe mi-a fost dat sa vad in lumea asta, insa aberatii mai mari decat cele existente in lumea bisericeasca ortodoxa, niciodata.

Vreau sa va vorbesc aici despre cum ,,impart dreptatea,, ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane sau mai bine zis cum distrug destine de oameni (de preoti) , erijandu-se in judecatori nedrepti, aidoma celor de pe timpul Inchizitiei. Veti rade si ma veti considera cel putin un om deplasat de la contactul cu o lume reala. In realitate, veti intelege cine este departe de realitate si nu in ultimul rand de credinta ortodoxa.

Fiind oripilat de budanele de bani neimpozitati pe care Mitropolia Moldovei si Bucovinei le strange ca un fel de ,,impozit pe credinta,, ( si spun asta datorita faptului ca Pomelnicul de 40 de zile la Mitropolie are cota fixa) cu ocazia hramului , dar si distrat de modul in care monahii le manevrau prin curtea Mitropoliei, incerc si eu cu degetul meu pacatos sa arat spre mizeria din institutia care ar trebui sa fie dreapta si primenita intru cinste si credinta.

Prin Decizia nr. 1092 din 11 februarie 2010, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a infiintat INCHIZITIA ORTODOXA MODERNA. De ce spun asta? De la aceasta data toti preotii care se despart de sotiile lor sau cei care sunt divortati si se recasatoresc sau cei vaduvi care se recasatoresc, urmeaza a fi depusi din treapta sau caterisiti. Pana aici veti spune: E NORMAL. Asa si este. Cine greseste, plateste. Dar lucrurile nu se opresc aici. Preotii sunt caterisiti sau depusi din treapta indiferent daca dau ei divort sau sotiile lor fac acest lucru. De aici incepe drama. Si va spun acest lucru pentru ca am cunoscut destui preoti carora preotesele le-au intentat divort si ulterior episcopii i-au dat afara din cler. Cand un preot da divort, este suspectat de vina, dar cand preoteasa se plictiseste din varii motive si face acest lucru, intrebam si noi: CE VINA ARE PARINTELE? Personal nu am gasit raspuns la aceasta intrebare, dar mintile prealuminate ale ierarhilor ortodocsi au reusit. Iata ce i-a raspuns P.S Ioachim Bacauanul , Episcop Vicar al Episcopiei Romanului, unui preot care l-a intrebat ,,Ce vina am eu daca preoteasa a dat divort de mine?,,. Episcopul a zis: ,,Nu ai stiut cum sa o tii in casnicie,,. Iata un raspuns adevarat de un ierarh ortodox, care se lafaieste in lux in timp ce are copil pe undeva prin lume, lucru afirmat in una din cartile sale de catre fostul jurist al episcopiei amintite. Cunosc preoti din Bacau, Roman, Botosani si Dolj aflati in aceste situatii. Oameni care, dupa 10-15 ani de preotie, dupa ce preotesele au dat divort de ei, sunt dati afara de la parohiile lor si lasati muritori de foame. Acestora nici macar voie sa predea ore de religie nu li se mai ingaduie. Si ma intreb: oare acesti oameni ce vina au? Nu au slujit si ei Biserica lui Hristos cu cedinta? De ce sa traga pentru fapta altuia? Raman insa fara raspuns.

I-as intreba pe prea sfintii sinodali ai Bisericii Ortodoxe Romane, cum de pot edicta asemenea aberatii? Cum pot acesti oameni, calugari fiind, sa edicteze reguli pentru preotii casatoriti? Ce stiu ei de familie si casatorie? Stiu doar din carti. Dar cartile, dragii mei episcopi prealumintati, nu vorbesc de multe lucruri care se pot intampla intr-o familie. Asadar…bucuati-va de INCHIZITIA CREATA, ardeti pe ,,rugul social,, oameni nevinovati, preoti care au slujit cu credinta ani buni Biserica lui Hristos si pe care voi acum ii transformati in soferi, someri sau in oameni ai strazii. Fiti fara mila!. Omoratii pe toti, ca doar asa ne-a invatat Hristos, nu? Oare voi de pilda fiului risipitor nu ati auzit? Dar de oaia ratacita sau drahma pierduta?

Si mai este ceva de spus. Sunt foarte multi episcopi cu copii si amante prin lume, multi care sunt banuiti de homosexualitate, multi care incalca legea sau iau spagi pentru parohii. Aratati-mi un singur articol din Statutul B.O.R. care ii condamna sau judeca. NU E NICIUNUL. Ei sunt infailibili. Nu au regulament si procedura de judecata. Si iar ma intreb: cum se poate intr-o lume unde si presedintii de state pot fi demisi sau judecati, asemenea lichele autointitulate preasfintiti, preafericiti sau inaltpreasfintiti sa loveasca destine de oameni nevinovati. Oamenii va simt, preotii va simt si pe zi ce trece va pierdeti din credibilitate. Rezultatul? Loviti in Biserica Ortodoxa, cladita pe sangele si credinta multor drepti si cu adevarati sfinti, nu doar autointitulati.

In final ce sa va urez? Spor lui IPS Teofan , Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei, caruia eu refuz sa ii mai spun ,,stapane,, pentru ca stapanul meu e Dumnezeu, sa numere cu atentie budanele cu bani, sa le dea cu 6% prin CAR si sa fie mandru ca la intrarea in calugarie a depus ,,votul saraciei,,.  Aaaa….inca ceva…ultima oara cand m-a chemat la Palat, mi-a spus raspicat ca ,,voi plati cheltuielile de judecata,, la procesele pe care le voi pierde cu Mitropolia. Stati linistit inaltpreasfintite, sunt destul de abil incat sa va bucurati de acest lucru. Dar va simt, Ipocrizia Voastra , ca taaare mult v-ar placea.

 

Va pup pe engolpion

Pentru fiecare milion (de euro)

BALADA CAPRELOR ARHIERESTI DE LA ROMAN

In Eparhia Romanului pastoreste cu ganduri economice si pasnice Preasfintitul Ioachim Bacauanul, vrednic intru pomenire si mult asteptatorul decesului Preasfintitului Eftimie.

Dupa ce, datorita credintei sale nemarginite, a descoperit moaste ale Sfintei Paraschiva, s-a gandit sa faca o stana de oi si capre in localitatea Ivesti, langa Bacau, cu titulatura de stana a episcopiei. Toate bune si frumoase pana aici. Insa a dat zvon in eparhie ca fiecare preot sa aduca la episcopie o oaie si o capra pentru stana episcopiei, cei ce nu vor fi adus urmand sa se lipeasca de o vrednica sanctionare.

Asa ca preotii s-au supus, unii avand oi ci capre,  altii cumparand aceste animale binefacatoare omului. Un preot mucalit spunea colegilor sai ca mai ca ar duce preoteasa la stana in loc de caprita, ca taaare mult mai sufera de pe urma ei, insa intr-un final binecuvantat s-a razgandit. Iata asa s-a nascut balada ce urmeaza:

 

 

 

 

BALADA CAPRELOR ARHIERESTI DE LA ROMAN

 

 

In orasul vechi – Roman,

Eparhia lui Giosan

A dat veste-n preotime

Sa adune din multime

Cate-o capra si o oaie,

Ori turcana, ori tigaie,

Sa le duca cat clipesti

Langa Bacau, la Ivesti,

Sa faca o stana mare

Cert, cu binecuvantare!

 

 

Ceea ce nu inteleg

Si ca crestin ma intreb:

De ce trebuie sa cerseasca

Sfanta fata-arhiereasca?

Dar raspunsul este clar:

Are spirit de plescar!

 

Ioachime, Ioachime,

Ia gandeste-te mai bine,

Ca Iisus a zis candva:

,,Paste Mileuseau Mea!”

Si nu se referea la caprita

Ci la oamenii desculta

Care nu au ce manca

Sau nu vad, sau n-au ce bea,

Insa tu ce ai gandit

Sa faci stana pe profit?!

Domnul sa te miluiasca,

Oaia sa te behaiasca,

Sa vinzi branza-arhiereasca,

Profitul sa iti sporeasca,

Si-ti dorim cu totii-n cor

Sa devii un bun pastor

Daca nu peste multime

Macar la iezi si ovine!

 

Astazi arhiereii nostrii,

Ori ne mint, ori fac pe-a prostii

Si-au ajuns sa pastoreasca

Peste rasa cea capreasca.

Iar noi oile crestine

Suntem mulse…mulse bine

IOACHIME, IOACHIME!

 

Multe dregi si multe faci,

Esti vladica sau esti baci???